Thursday 29 October 2009

Vorbe şi vis


Rutina cotidianului mă oboseşte...tragem de timp, iar el se tot scurge cînd lent, cînd prea alert. Mi-e dor de alternanţa iute-încet, agonie-extaz ce-acum e doar o amintire persistenta.Dulce viaţă, mă-nfrupt din nimicu-ţi searbăd şi m-amăgesc cu bucuria clipei.De ce-i mereu noapte şi mă rătăcesc printre norii singurătăţii?Stelele s-au înstrăinat, ochiul lor de gheaţă nu se mai deschide-n faţa lor...Vor absoult presărat cu tăcere, lumină şi har dintr-un cer senin.Le-aş da puritatea integră din suflet - o clipă, un veac. Hotar de netrecut cînd visul adună şi scade, şi nu se-mplineşte.

Wednesday 28 October 2009

Dezordine...

Scrisoare-ntocmită din sentimente şterse-n aparenţă,
uitată pe marginea pervazului sufletului meu,
nerostită altei vieţi prea sfinte,
netrimisă ţie, îngere al nopţii rece şi distant.

Joc de mişcări şi paşi atraşi de magnet,
azi vii şi nu mă priveşti...
joc mut, prea scurt, cronometrat,
te pierzi în pustiul nopţii - un cerc deformat.

Platformă a cerului cufundată-n materie,
alungi suflete rătăcite-n nelimitarea-ţi...
fugim de nori, de glasuri ori prezenţă,
iar irealul vieţii e scăparea.(?)

Tuesday 13 October 2009

Azur

Un ochi senin şi-nchide geana în faţa vieţii de poveşti
Clipeşte-ascuns şi vesel într-un colţ ireal.
Vorbe din priviri ce-s inumane, dar nu-ngereşti
Aruncă în treacăt, azur limpede, letal.

Se naşte gîndul în tăcerea caldă ca-n iubire,
Iar timpul se tîrăşte lent, în aşteptarea clipei
Aprinzi o lumînare şi flacăra-i o dulce mistuire
Momentul se topeşte-n picuri şi-n glasul apei

Ziua adoarme stînd la poveşti cu înserarea sa,
Lumina-i difuză în cenuşa cerului trist şi plouat.
Zăresc iar lacul zîmbind, căutîndu-şi aleasa...
Suflet voios, reflecţie mută, uimirea-mi te-a tot căutat!

Wednesday 7 October 2009

Ups and downs...

Fantome?
Aşa numim noi umbrele tăcerii…
Luceferi?
Sunt doar gîndurile-apuse…

Mi-e dor de noaptea ‘ceea albă cînd pe a timpului sofa catifelată, mă înfruptam din şoapte şi priviri mistuitoare ce-acum sunt doar relicve împăienjenate.
Mai picur-o secundă în clepsidra sorţii şi luna se renaşte-n noapte, punîdu-şi mii de stele pe cununa vieţii şi respirînd un aer încărcat de freamăt ori pasivitate.
În zori prindeam în treacăt un vis uitat în galaxia ne-mplinirii, un sîmbure de adevăr neconceput, menit în viitor să se preschimbe-n strălucire.
Surîs purtat de vînt şi agăţat de soare, îmi scapi atunci cînd vreau să mă apropii!…iar norii grei te-apără de ochii-mi reci ce-şi regăsesc reflecţia-n singurătate.

Amprente?
Doar jar nestins ce tot mocneşte…
Lumini?
Sunt doar încercările vieţii…

Tuesday 6 October 2009

Marţi

Împrăştiem zîmbete pentru a păstra aparenţele şi pentru a evada din propriile noastre tumulturi interioare...dar n-ar fi mai bine sa zîmbim speranţei şi să trăim clipa?:)

Saturday 3 October 2009

Gînduri metamorfozate

Te plimbi iar pe-aceeaşi stradă marcată de vise inocente si concepţii absurde.A plouat...e frig... dar ce mai contează aceste mici detalii pînă la urmă?Oricum e pustiu, oricum întorci în zadar rotiţa ceasornicului prăfuit.Amintirile bat la uşă clipă de clipă... şi strigi din cînd în cînd "Stop!", dar glasul tău slăbit nu răzbate dincolo de cortina timpului.
Începe să se-ntunece... sau poate întunericul e permanent dar nu-l zăreşti căci te-ai lăsat vrăjită de lumina temporală ce se agită sau se zbate în jur căutîndu-şi mistuirea.
Vrei să colorăm lumea?
Adu-mi veşnicia răsăritului şi poate surîsul asfinţitului... dar oare sunt de-ajuns?Căci poze-nvechite, şterse de culoare, cu temă mistică si abstractă, văzute din perspectiva perfecţiunii ori imagini imortalizate de-un fotograf abătut, n-au nicio valoare.

Poate ar trebui să sustragem materia din vid şi să construim absolutul.Un absolut propriu, subiectiv, nedefinit în efemeritatea zilei şi a nopţii, ci undeva în afară.Îi vom ridica temelia, îl vom plasa dincolo de graniţele vieţii, dar ne va recunoaşte?Ne va lăsa să pătrundem în propria creaţie ori se va lepăda de noi?
Dar toate acestea rămîn doar vorbe infantile, răsaduri de gînduri înmugurite prematur, dar prea tîrziu într-un pămînt sterp.Hai să ne-ntoarcem în dimensiunea realităţii, căci prezentul ne plînge iraţionalitatea!
Sper ca la noapte să plouă...