Cugetări de vară

Acum se-nfirip-o şoaptă de-adiere în văzduhul toropind de-atâta somnolenţă.Un foşnet cald se-mpiedică de-o treaptă şi parc-aud un foc mocnind în praful străzilor lezate de-atâţia paşi de inşi nepăsători.Un ciripit născut în cuiburi- de amintiri decolorate peste nori, un glas purtat prin anotimpuri apuse-n stingerea lor, o vorbă îngheţată de-un crivăţ în priviri şi-o pajişte pictată de-nserarea neanticipării... sunt doar pierdute clipe, momente licitate de-un prost cugetător.
Ce vezi în depărtarea pierdutei împliniri?
O mare-nvolburată aflată parcă-n neclintire ori poate amăgită de-atăta frumuseţe de zenit, o ploaie de nepătrunse gânduri în valuri valuri ropotind... Te cheamă unduindu-se ispititor şi parcă-ai vrea să crezi într-o nălucă...palpabilă... întrupată în petale de fluturi ai nopţii, purtată pe aripi sângerânde-n adevăr de atâta cunoaştere, atinsă de lumina crepusculului îmbătrânit.O Fată Morgană, iar tu pelegrin către o Mecca creată din vise pe-a cărei punte sfântă eşti azi un simplu trecător.

Valuri sub formă de glasuri

Pe valuri ce se rup c-un zbucium dintr-un ceas de-a pururi când lent când prea alert, se plimb-o-naltă boltă de priviri înfrigurate ce-aşteaptă spuma repaosului iminent.
Pe-un nor brodat de meditaţii ce se deşiră precum fulgii de omăt din haina sfintei ierni, se-aşează raza cea plăpândă a unui gând de-ascet.
Şi parcă-ţi vine-acum să strigi spre cer, să chemi un ajutor, crezând îm nemurirea stelelor ce zic că mor, dar laşi al tău chip mâhnit în jos, căci multe glasuri îţi şoptesc minciuni, pentru-a-ţi strica o lume, sub masca falsă a unui rost.