Varsand cuvinte

Stele, ce cad in noaptea de fum,
cand cerul cu rana deschisa tace plangand
si glasul ploii cade alene pe tample-ti
de parca nici vara din suflet nu sta
sa asculte un gand amutit ce-ti apasa miscarea
umbrelor din visul fugar pe pamant,
Stele, doar stelele mor pe cerul de fum.

Oglinzi, preschimbate in oameni cu masti,
alearga cautandu-si disperati nepasarea
ascunsa in sufletul lor prafuit si abject
si nu rad de tine, ci in plasa te vor
sa joci pe tabla de sah a vietii pierdute
intr-un potir de vin ce se sparge acum,
Oglinzi, cioburi de oameni cu masti.

Versuri, lipite pe-un portativ fara nume,
cazut pe masa tacerii noastre uitata de-un veac
ce stoarce cu putere un fir de nisip
sa scrie povestea unui suflet pierdut,
potrivnic tie sau mie caci hora nu mai jucam
pe iarba inverzita de raze, culori,
Versuri, anonime cuvinte lipsite de haz si noroc.

Ispite, culese de pe fete ranjind prefacut,
zburand spre scara stravezie ce urca la cer
si lacrimi de sange iti brazdeaza calea eterna
caci fantome pierdute spun povesti multe,
mute le sunt inimile ce zac in uitarea adanca
si drept calauza tarana cu suflu le sade pe umeri,
Ispite, priviri lipsite de cuget, ce mila vor...

Noaptea de pe geana-mi neînchisă

E ciudat cum... cerul îşi lasă asfinţitul în umbra nopţii, cum printre fire de iarbă îşi face loc răsăritul... şi cum tu, fericire, mi te arunci la picioare ruşinată de năzbâtia-ţi, adică pesimism, pe care mi-l întinseseşi drept în cale pentru a-mi frânge puterea de a spera.Dar ştiu că tu eşti un copil, fără intenţii rele, dar încă un copil.
Lasă-mă să-ţi dedic melodia ce-mi aduce în minte al tău nume

Dă-mi timp să te fac să râzi

Sunetul tăcerii îmi răsună in ureche.... şi nu vreau să devină laitmotivul vieţii mele!
Vreau să privesc în oglindă şi să nu mă mai blameze propria reflexie în timp ce zilele îşi revarsă fierbinţeala peste o inimă cicatrizată de brumă.Mi-amintesc bruma acelei dimineţi însorite, era încărcată de speranţă, era un fenomen aparte pentru noi.De ce s-a evaporat?De ce fericirea a sorbit-o de pe buzele tale timpuriu?...Avea mirosul începutului, la fel ca şi aceste rânduri...pe care le lăsăm răsunând în surdină până ce-ţi voi aduce bruma la picioare şi se va transforma în rouă.
Nu îmi iau rămas-bun, totul începe acum...

25th

"Mi se prelinge culoarea nopţii în lumina difuză a odăii... şi se stinge-n inexistenţe ca-ntru-n joc al apei cu focul.Şi-ţi aud freamătul gândurilor ce şi-au amputat visele puerile şi le simt târându-se pe pragul raţiunii, aproape trecând graniţa adolescenţei.
Azi griul norilor îşi pierde simţul văzului şi pipăie oglinda unui lac ce-i slăveşte nelimitarea; iar plumbul ce devine cristal îşi concentrează strălucirea-n trupu-ţi, răspândind-o cadenţat în exterioru-ţi.
Ai vrea să te afunzi în puful uitării?Să culegi puritatea copilăriei, să rupi lanţurile unui destin neconturat şi să verşi paharul cu alb al iernii peste suflete îngheţate prematur de rafalele călduţe ale toamnei târzii?
Încă priveşti în zare... deşi ştii unde-ţi e limita nepătrunsului, unde-ţi e scrisă istoria, unde mocneşte liniştea eternă!
M-am născut într-o pagină brăzdată de-o vagă imaginaţie..." încheie luna oftând.

Umbre

Umbre deformate la lumina lămpii
Îşi scurg inerţia pe-o pată de culoare
Şi îţi întâmpină privirea-n nemişcarea
trasată pe-un perete.
Se sting parcă pe bolta de-alabastru
A unei odăi interioare vieţii
Şi-n vene viaţa-ţi scurge rând pe rând
umbrele faptelor tale.
Se-aştern deasupra căpătâiului acum,
Cântând în şoapta nopţii visu-ţi liniştit,
Dar înspre dimineţă o umbră se preschimbă
în propria-i iluzie.
Îşi conturează forma după mulajul tau...
Fără să ştie însă că soarta te-a numit
Să sufli peste întuneric
îndoliata-i destrămare.
Atât de multe umbre-n lume am creeat,
De-a noastră conştiinţă-i străbătut-adesea
De mult prea asprul zbor...
Dar le uităm de azi, de-acum:
în pajişti adormite, pe cărări apuse ori într-o simplă furtună!...

The Vampire Diaries

Cugetări de vară

Acum se-nfirip-o şoaptă de-adiere în văzduhul toropind de-atâta somnolenţă.Un foşnet cald se-mpiedică de-o treaptă şi parc-aud un foc mocnind în praful străzilor lezate de-atâţia paşi de inşi nepăsători.Un ciripit născut în cuiburi- de amintiri decolorate peste nori, un glas purtat prin anotimpuri apuse-n stingerea lor, o vorbă îngheţată de-un crivăţ în priviri şi-o pajişte pictată de-nserarea neanticipării... sunt doar pierdute clipe, momente licitate de-un prost cugetător.
Ce vezi în depărtarea pierdutei împliniri?
O mare-nvolburată aflată parcă-n neclintire ori poate amăgită de-atăta frumuseţe de zenit, o ploaie de nepătrunse gânduri în valuri valuri ropotind... Te cheamă unduindu-se ispititor şi parcă-ai vrea să crezi într-o nălucă...palpabilă... întrupată în petale de fluturi ai nopţii, purtată pe aripi sângerânde-n adevăr de atâta cunoaştere, atinsă de lumina crepusculului îmbătrânit.O Fată Morgană, iar tu pelegrin către o Mecca creată din vise pe-a cărei punte sfântă eşti azi un simplu trecător.