Noaptea de pe geana-mi neînchisă

E ciudat cum... cerul îşi lasă asfinţitul în umbra nopţii, cum printre fire de iarbă îşi face loc răsăritul... şi cum tu, fericire, mi te arunci la picioare ruşinată de năzbâtia-ţi, adică pesimism, pe care mi-l întinseseşi drept în cale pentru a-mi frânge puterea de a spera.Dar ştiu că tu eşti un copil, fără intenţii rele, dar încă un copil.
Lasă-mă să-ţi dedic melodia ce-mi aduce în minte al tău nume

Dă-mi timp să te fac să râzi

Sunetul tăcerii îmi răsună in ureche.... şi nu vreau să devină laitmotivul vieţii mele!
Vreau să privesc în oglindă şi să nu mă mai blameze propria reflexie în timp ce zilele îşi revarsă fierbinţeala peste o inimă cicatrizată de brumă.Mi-amintesc bruma acelei dimineţi însorite, era încărcată de speranţă, era un fenomen aparte pentru noi.De ce s-a evaporat?De ce fericirea a sorbit-o de pe buzele tale timpuriu?...Avea mirosul începutului, la fel ca şi aceste rânduri...pe care le lăsăm răsunând în surdină până ce-ţi voi aduce bruma la picioare şi se va transforma în rouă.
Nu îmi iau rămas-bun, totul începe acum...