Stele, ce cad in noaptea de fum,
cand cerul cu rana deschisa tace plangand
si glasul ploii cade alene pe tample-ti
de parca nici vara din suflet nu sta
sa asculte un gand amutit ce-ti apasa miscarea
umbrelor din visul fugar pe pamant,
Stele, doar stelele mor pe cerul de fum.
Oglinzi, preschimbate in oameni cu masti,
alearga cautandu-si disperati nepasarea
ascunsa in sufletul lor prafuit si abject
si nu rad de tine, ci in plasa te vor
sa joci pe tabla de sah a vietii pierdute
intr-un potir de vin ce se sparge acum,
Oglinzi, cioburi de oameni cu masti.
Versuri, lipite pe-un portativ fara nume,
cazut pe masa tacerii noastre uitata de-un veac
ce stoarce cu putere un fir de nisip
sa scrie povestea unui suflet pierdut,
potrivnic tie sau mie caci hora nu mai jucam
pe iarba inverzita de raze, culori,
Versuri, anonime cuvinte lipsite de haz si noroc.
Ispite, culese de pe fete ranjind prefacut,
zburand spre scara stravezie ce urca la cer
si lacrimi de sange iti brazdeaza calea eterna
caci fantome pierdute spun povesti multe,
mute le sunt inimile ce zac in uitarea adanca
si drept calauza tarana cu suflu le sade pe umeri,
Ispite, priviri lipsite de cuget, ce mila vor...
