Acum se-nfirip-o şoaptă de-adiere în văzduhul toropind de-atâta somnolenţă.Un foşnet cald se-mpiedică de-o treaptă şi parc-aud un foc mocnind în praful străzilor lezate de-atâţia paşi de inşi nepăsători.Un ciripit născut în cuiburi- de amintiri decolorate peste nori, un glas purtat prin anotimpuri apuse-n stingerea lor, o vorbă îngheţată de-un crivăţ în priviri şi-o pajişte pictată de-nserarea neanticipării... sunt doar pierdute clipe, momente licitate de-un prost cugetător.
Ce vezi în depărtarea pierdutei împliniri?
O mare-nvolburată aflată parcă-n neclintire ori poate amăgită de-atăta frumuseţe de zenit, o ploaie de nepătrunse gânduri în valuri valuri ropotind... Te cheamă unduindu-se ispititor şi parcă-ai vrea să crezi într-o nălucă...palpabilă... întrupată în petale de fluturi ai nopţii, purtată pe aripi sângerânde-n adevăr de atâta cunoaştere, atinsă de lumina crepusculului îmbătrânit.O Fată Morgană, iar tu pelegrin către o Mecca creată din vise pe-a cărei punte sfântă eşti azi un simplu trecător.
No comments:
Post a Comment