E ciudat cum... cerul îşi lasă asfinţitul în umbra nopţii, cum printre fire de iarbă îşi face loc răsăritul... şi cum tu, fericire, mi te arunci la picioare ruşinată de năzbâtia-ţi, adică pesimism, pe care mi-l întinseseşi drept în cale pentru a-mi frânge puterea de a spera.Dar ştiu că tu eşti un copil, fără intenţii rele, dar încă un copil.
Lasă-mă să-ţi dedic melodia ce-mi aduce în minte al tău nume
No comments:
Post a Comment